De la Guernica la „despotul luminat”

Guernica - Pablo Picasso 

 Încerc să creionez o imagine corectă şi exactă a comunismului, dar cuvintele şi dovezile istorice par sărace, mai ales când formatorii de opinii evită aceste dovezi. Ca să înţelegem şi mai bine unde se plasează comuniştii internaţionalişti, să privim în fugă războiul civil din Spania (1936-1939). Timp de trei ani, în Spania, comuniştii supuşi Moscovei au încercat ceea ce azi încearcă neo-bolşevicii români: să preia puterea totală. Lor li s-au opus nu forţele de dreapta, ci chiar foştii lor aliaţi – fasciştii spanioli conduşi de junta militară a lui Francisco Franco. Acest război civil arată că până şi fasciştii, de stânga prin definiţie, se plasează o idee mai la dreapta decât comuniştii pro-moscoviţi. Acest conflict istoric ne aminteşte azi de alte două partide de stânga, psd şi pnl, tot aliate şi tot extremiste, dar care ameninţă să intre în conflict deschis. Manifestările fascistoide ale lui Căcărău şi ale altor plecaţi-liberali, din această perspectivă, apar ca fireşti şi la fel şi discursurile lor din Parlament. România de azi pare a fi, cel puţin pentru o vreme, la cheremul unor demenţi politic şi trădători puşi în slujba Moscovei.

În doar trei ani, comuniştii spanioli, ajutaţi de cei români, printre care şi Ernst Neulander, alias Valter Roman, tatăl actualului parlamentar pnl au masacrat populaţia civilă, preoţi şi călugăriţe, oameni ce aveau o singură vină: nu doreau să-i ajute, unii sau îi slujeau Domnului – ceilalţi. Arhivele spaniole nu au reţinut un număr exact al morţilor, dar numai din rândul clerului catolic, numărul victimelor trece de 20.000, fără a mai socoti călugăriţele violate şi lăsate totuşi în viaţă, ele însele martore nefericite ale atrocităţilor comuniste. Nu-i vorbă, nici fasciştii nu au fost mai prejos la capitolul asasinate şi masacre (ba din contră), dar asta poate s-o ştie mai bine penelistul Iorgulescu, mare suporter al fascismului, aşa cum arată şi cartea scrisă şi publicată de el puţin după anul 2000.

Dar asemănările cu situaţia politică de azi din România nu se opresc aici: să spunem că, la fel ca în usl, liberalii spanioli au făcut front comun cu cominterniştii de care nu s-au despărţit decât după ce rebeliunea prosovietică a fost anihilată, fireşte, cu preţul vieţii zecilor de mii de nevinovaţi care au crezut în utopiile pseudo-naţionaliste (fasciştii) sau în cele internaţionaliste (comuniştii).