În ţara unde oamenii „dorm” 25 de ore din 24, viaţa
se desfăşoară după alte reguli decât în restul lumii. Ca într-o adevărată Zonă Crepusculară, evenimentele cele mai grave nu
reuşesc să mişte sau să impresioneze nişte locuitori ce au treabă şi sunt şi
ocupaţi; ocupaţi să facă nimic...
Tentativele de lovitură de stat, îndemnurile
Occidentului de a ieşi în stradă democratic, n-au reuşit să clintească nişte
oameni suficient de idiotizaţi încât să nu mai ştie ce se petrece în jurul lor.
Cum tocmai pe lipsa lor de reacţie mizau şi comuniştii, aceştia au parcurs neabătuţi
paşii către desăvârşirea dominaţiei lor asupra ţării, viitoare gubernie. Acum
poate că românii se gândesc să protesteze, doar că timpul a trecut; e prea târziu...
Încălcările legii comise de puterea roşie au şocat lumea democratică, incapabilă
să înţeleagă ce fel de oameni sunt românii. Ei au rămas cu şocul, noi cu...
televizorul...
Colaborarea trans partinică s-a născut odată cu
lovitura de stat numită generic „revoluţie”. Imediat a apărut Frontul
fost conspirativ şi tot aşa de repede s-a născut o altfel de „democraţie”: „pluripartidism
în interiorul Frontului Salvării Comunismului”. „Despotul
luminat” a fost de acord să apară anumite partide, repede infestate cu agenţi
de control filosovietici; astfel s-au născut partidele gândite să facă o „opoziţie
constructivă”, dar şi „echidistanţa”, cea atât de utilă comuniştilor.
Cu un sistem comunist ce a infestat totul, „cârpa
kaghebistă” a pus bazele dominaţiei roşii asupra României. Din sistem n-a ieşit
nimeni până la Traian Băsescu, deşi o tentativă o făcuse Coposu, dar fără a
putea finaliza acţiunea. Acest sistem împărţise eşichierul politic în partid de
stânga (fsn/pdsr/psd) şi partide de „dreapta”, în fapt – partide de stânga
colaboraţioniste cu puterea comunistă. În această ultimă categorie se înscriu şi
pnl, dar şi pdl.
PDL s-a născut din fuziunea PD (un partid socialist
desprins din fsn) cu o ramură a pnl, de asemenea de stânga şi era (ca şi azi)
populat cu diverşi colaboratori, miniştri şi înalţi funcţionari guvernamentali
din guvernările iliesciene. Apoi, aparent măcar, şefii PDL au schimbat direcţia
convenită, fireşte, sub presiunea lui Traian Băsescu. Subteran, colaborarea nu
a încetat, multe decizii ale partidului fiind subţire criticate de Blaga, cel
despre care mereu „oponenţii” vorbeau cu un nefiresc respect. Asta a stârnit
nedumeriri în epoca în care comuniştii foloseau un limbaj deșănţat la adresa
puterii PDL, nedumeriri repede spulberate după prima lovitură de stat din 7 mai
2012. Partidul lui Blaga, fost PDL, l-a promovat pe cel care, pentru a parveni
politic era dispus să colaboreze cu oricine, inclusiv cu gaşca de oligofreni
ajunsă la putere – Predoiu. Politician şters, lipsit de convingeri şi bun la
toate, Predoiu s-a remarcat mai mult prin ricoşeu, fiind generatorul unui Cod
Penal bun pentru Elveţia, dar uluitor pentru România. Elaborat în perioada când
usl se afla în opoziţie, Codul le foloseşte de minune celor care azi au
puterea. Un Cod născut de fosta putere PDL, dar care foloseşte puterii usl, mai
ales după corecturile aduse în timpul celei de-a două lovituri de stat bolşevice!
Ce lovitură magistrală! PDL are cu ce se „mândri”; şi are tupeul să se declare
de dreapta şi să propovăduiască unirea dreptei, probabil a partidelor de stânga,
plasate „mai la dreapta” extremei stângi usl-iste.
Intrarea în vigoare a unui Cod Penal pe care nu ei
l-au făcut, ci doar l-au „corectat”, reprezintă adevărata lovitură de stat, dusă
la bun sfârşit de data asta, pe care naţional-socialiștii români au dat-o
programat şi cu instrumente „străine” lor. Acum pot să urle ipocrit că au încheiat
cu codul similar comunist, deşi Codul anterior nu avea nimic politic, nici
comunist şi nici din altă ideologie, dar care avea prevăzute pedepse drastice
pentru anumite infracţiuni. De la 1 februarie e deschis drumul jafului fără
limite şi fărădelegii ca manieră de guvernare, iar principalii
beneficiari sunt chiar bolşevicii de la putere, indivizi care, în absenţa unui
Cod favorabil, riscau să-şi termine guvernarea din „palatul” Jilava.
Ce va urma? Nimic. Leprele guvernamentale mai au un
singur „bastion” de cucerit: STS şi dacă vor reuşi, ţara va
fi cum a spus Iorga: „drumeţ în calea lupilor”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu