De ceva vreme asistăm la cea mai mare manipulare de la uriaşa
mistificare numită Revoluţie, încoace. Cei care au dat naştere fenomenului
numit Piaţa Universităţii, cei care au participat la el sau cei care doar au simpatizat
cu ideile profund democratice şi anti-comuniste pe care Piaţa le-a generat,
toţi aceştia au privit impasibili cum „Km Zero al Democraţiei” a fost acaparat
de neo-comuniștii travestiţi în... anticomunişti, în 2012. S-au instalat acolo,
au manifestat cu activiştii lor şi cu pegra societăţii, indivizi care habar
n-aveau de ce se află acolo, dar proteste n-am văzut. Încetul cu încetul, Piaţa
Universităţii şi-a pierdut semnificaţia, deşi tocmai pentru acest simbol unii
conaţionali au plătit cu viaţa, iar alţii s-au ales cu oasele rupte de bâtele
„batalioanelor de asalt” minereşti aduse de infractorul ilici. Asistăm
impasibili cum „Imnul Golanilor” cade în uitare, deşi Paţurcă şi Sterian
(Dumnezeu să-i odihnească!) cântau din balconul Universităţii încă din primele
momente, din prima noapte. Atunci românii îşi doreau democraţie, libertate şi
prestigiu naţional şi în acel moment chiar aveam de ce să ne dorim toate astea:
„Fenomenul Piaţa Universităţii” ne făcuse celebri în lume, Eugene Ionesco se
declara „golan”, Emil Cioran (membru al Academiei Franceze) ne susţinea moral,
iar marile cancelarii occidentale felicitau poporul român pentru determinarea
lui de a se desprinde de trecutul înroşit de sânge, păşind spre democraţie cu
hotărâre.
A urmat mineriada. Mapamondul a fost zguduit de imagini pe care lumea
civilizată nu apucase să le vadă, mulţi dintre cei din Piaţă au emigrat, unii ca refugiaţi
politici, iar populaţia a... tăcut cu „curaj”. A fost semnul pe care comuniştii
îl făceau slugilor ce nu-şi ştiau „locul”, aşa că românii au înţeles că locul
lor e în faţa televizorului ce începea să transmită telenovele. Piaţa
Universităţii a mai fost locul unde o mână de oameni mai depuneau coroane de
flori în memoria celor ucişi de comunişti sau, mai târziu, de... noii/vechi
bolşevici, apoi totul s-a oprit, iar Piaţa mai era amintită la televizor de
fiecare 13-15 iunie, dar şi asta din ce în ce mai palid.
În 2012, criminalii de atunci au ocupat simbolul democraţiei româneşti
supuse de bâta
comunist-minerească, protestând împotriva... comuniştilor!
Nimeni nu a ieşit, nimeni nu a protestat în faţa acestui
sacrilegiu, iar comuniştii au venit la putere în maniera proprie lor: prin
minciună, înşelătorie, manipulare şi cumpărare de „conştiinţe”. Dar n-a fost
suficient... Suntem în 2013 şi asistăm, tot impasibili, la reocuparea Pieţei,
de data asta de către „ecologiştii” care s-au desprins de televizoare, din
grijă faţă de... mediu! Dacă erau o sută sau două, aş fi crezut că sunt nişte
„exaltaţi” Greenpeace care au un motiv să agite spiritele, dar nu... În prima
zi, „spontan” au ieşit 5.000 de oameni, adică atâţia câţi au venit mobilizaţi
(şi o singură dată) în momentele de glorie ale Pieţei Universităţii din 1990.
Cum tupeul oragnizatorilor de demonstraţii „spontane” nu are limite, numărul
„protestatarilor” întâi s-a dublat, apoi s-a triplat, apoi sindromul
„ecologist” s-a propagat în toate oraşele mari. Nimeni n-a întrebat, aşadar
nimeni n-a răspuns, cum de se poate ca spontan să iasă în
strada 5.000 de oameni, ca la un semn, când şi la Revoluţie (partea de
revoluţie, nu cea de lovitură de stat) şi chiar şi în Piaţa Universităţii cea
de început n-au ieşit decât câteva zeci?! Preocuparea bucureştenilor pentru un
mediu aflat la 500 km de casa lor e cel puţin stranie. Când au avut motive
serioase să iasă în stradă, unul n-a mişcat, chiar dacă vedeau limpede că
statulului de drept i se pregătea prohodul, nici când cei aflaţi acum la putere
cereau sancţionarea ţării lor în Parlamentul European şi nici când procurorii
DNA erau eliminaţi pentru că nu acceptau să bată palma cu infractorii
guvernamentali.
În realitate, tot ceea ce se face acum în Piaţa Universităţii este
doar o josnică manipulare a neo-comuniștilor care n-au curajul să le spună
aliaţilor vest-europeni şi americani că ei vor să orienteze ţara către
Moscova. Preferă să facă obişnuitul lor joc dublu, acceptând investitorii americani
pe faţă, dar agitând activiştii – subteran. E cel mai simplu mod de a se spăla
pe mâini de responsabilitatea de a alunga investitorii serioşi şi pentru a
concesiona perimetrele aferente aurului şi gazelor de şist „investitorilor”
ruşi. Tocmai din acest motiv, oficialii bolşevici îşi afirmă disponibilitatea
de a concesiona gazele de şist, dar evită să spună şi cui; după ce „masele
populare” îi vor alunga pe americani, ei, cei care îşi doresc independenţa
energetică a „ţărişoarei”, ce să mai facă? Dau şi ei concesiunea... cui a mai
rămas şi împotriva cărora, precis, populaţia nu va mai protesta: ruşii de
la Gazprom.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu