Volcii
sau volcae sunt un grup de popoare menţionate pentru prima dată în anul
69 i.Ch. de Cicero, în discursul său Pro
Fonteio. Titus Livius, de asemenea, îi menționează în lucrarea sa Ab
Urbe Condita în legătură cu Hannibal care-i întâlneşte în 218 î.Ch. pe
ambele părți ale Rhône-ului. Apoi, Iulius Cezar, citându-l pe Eratostene, îi
localizează pe volcii tectosagi în pădurea hercyniană ceea ce îl
face să presupună că vin din regiunea Narbonne din Galia. Presupunerea s-a
dovedit eronată, deoarece este mult mai probabil ca sudul Germaniei sa fie
patria volcilor și unde, de altfel,
germanii i-au şi întâlnit pentru prima dată. Schimburile importante dintre
germani și volci ar fi dus la un împrumut lexical: cuvântul germanic wahl
care desemnează oamenii de limbă celtică și prin extensie, de limbă romanică ar
veni de la numele acestui popor.
Unii
istorici susțin că volcii și tectosagii (numiţi separat de Cezar)
au fost inițial triburi distincte. Ei ar fi alcătuit unul dintre noile grupuri
etnice formate în timpul expansiunii militare celtice din sec. III î.Hr.
pornind de la diverse grupuri migratoare situate în afara sistemului tribal.
Atunci
când scriitorii antici plasau sosirea în Cispadana (Italia)
a boii-lor
transalpini în sec. V î.Ch., partea defrişată și cultivată din pădurea
hercyniană (corespunzând aproximativ Boemiei actuale) pare să fi fost golită de
foștii săi locuitori. (În limba germană, termenul de boier sau boer
în olandeză are sensul de “țăran” sau “agricultor”. Numele Boemiei vine de
la boio și proto-germanicul haimaz - "acasă" și ar
însemna, prin urmare, "casa boii-lor”).
S-au stabilit acolo în principal grupurile din platoul elvețian. O nouă
entitate etnică s-a format treptat în Boemia și Moravia, fapt care poate fi
atribuit volcilor tectosagi. În 278 î.Ch., un grup de celți desprins din ramura
principală au trecut în Balcani și, sub două căpetenii, Leonnorius și Lutarius,
au ajuns în Asia Mică (277 î.Hr.), înfiinţând un stat celtic care ulterior a
devenit cunoscut sub numele de Galatia
(de la care pare a proveni şi numele oraşului Galaţi de azi). O altă ramură, în
jurul anilor 270/260 i.Ch. în Narbonne, Galia, atras de mercenariatul în serviciul
cartaginezilor și romanilor, s-au împărţit în două, o parte volcii tectosagi
cu capitala la Tolosa (Toulouse), iar ceilalţi, volcii arecomici în
regiunea Nemausus (Nîmes) cu râul Hérault ca graniță între cele două triburi.
Etimologia
volcae nu este stabilită cu certitudine. Pierre-Yves Lambert oferă
câteva ipoteze: ori echivalentul germanicului folkam (folk în engleză şi Volk în germană), însemnând "triburi" sau „popoare”, ori echivalentul
grec λύκος "lup", ori o formă derivată din numele de "Falcon", care ar avea
la origine galicul gwalch - "șoim".
Istoricii
considera “Romania populară” (nu România) o comunitate latină rămasă fără
acoperire politică după retragerea legiunilor romane din faţa germanilor. Comunităţi
latinofone au fost multe de la Marea Nordului (Insula Walcheren în Țările de
Jos) și Marea Neagră („ţările valahe" romanofone), trecând prin Ardeni
("wallonii"), Vosgi și Alsacia ("welche") și
Jura elvețiană („Welsches”), Alpii Bavarezi („Walchenthal”, „Walchengau”,
„Walchensee”), Carpați ("Valahia moravă” în Moravia cehă şi „Vlachfölds”
în Ungaria), munții Dinarici („Romania Planina”,
„Vlašina”, „Vlašic”
în Bosnia, „Stari Vlah” în Serbia) și Munții Balcani („Vlahina”,
„Vlashina”, „Vlachoklissoura”), dar şi Vlașca, Vlăsia, Vlăhița
etc. Locuitorii acestor Valahii se numesc ei înșiși români, romanşi, ladini,
friulani, istriani, dinari, armâni, aromâni, cipani, grămușteni, fărșeroți,
rămăni, rumâni. Aromâni şi rumâni au înlocuit numele anterioare
de vlahi, termen devenit arhaic.
„Valahiile”
sunt menționate în sursele vechi astfel:
•
Valahia Albă - în Moesia secolului al șaptelea;
•
Valahia Neagră sau Morlahia (Mavro-vlahi) - în Dalmația, în sec. VIII;
•
Valahia Mare („Megali Valacheia”) în Macedonia și Thessalia secolului al
nouălea;
•
Regnum Bulgarorum et Valachorum ("Regatul bulgarilor și
vlahilor" numit şi "al doilea regat bulgar" de către istoricii
moderni) în sudul României și actuala Bulgarie – sec. XII-XIII;
•
Principatul Transilvaniei sau „Valahia interioară”, în sec. XII;
•
Principatul Țării Românești sau „Ugro-Valahia”, în sec. XIV;
•
Principatul Moldovei sau "Bogdano-Valahia" din secolul XIV, care a
fuzionat cu principatul Țării Românești, pentru a forma Principatele Române în
1859.
Cuvântul
walach provine de la germanicul wahl care înseamnă "vorbitor
de limba celtică sau latină” și care vine de la numele tribului celtic al
volcilor. Walach înseamnă, de asemenea, celții: Welsh-ii
anglo-saxonilor şi Walhs-ii francilor. “W” german oferă un “G” dur în limba franceză: „welsh”
“a dat” „gali” (Țara Galilor) şi „walh” – Galia. Patronimul de origine
flamandă De Gaulle înseamnă „non-germanic” (potrivit R. Rohlfs). Acest
cuvânt a dat, de asemenea, cuvintele „Wallon” şi „Walonia”, unde
regiunea (Valonia) a fost unul dintre teritoriile de frontieră între celți și
germani.
Istoria
termenului de valah începe cu cuvântul gotic „wahl” care în limbile
germanice mai înseamnă şi "non-germanic". „Wahl” însuşi are
același substrat lexical ca şi volcii, nume folosit pentru a desemna
două populații diferite ale antichității: celţii în Galia şi italicii în
Latium. Din „wahl” derivă Wales, Walcheren, Walchen,
Welschen, Walachen în germană, vlachs sau wallachians
în engleză, oláhok sau vlachok în maghiară, vlahoi în
greaca modernă, și iflaklar în turcă.
Prima
formă scrisă a acestui cuvânt a fost în scrierile istoricului bizantin Kedrenos
la mijlocul secolului al XI-lea. În Evul Mediu cuvântul ia forme diferite în
limbi occidentale: velaci sau valacchi (italiană), valaques
(franceză), velascos (spaniolă), dar şi în variante grecești (moshovlahoi,
koutsovlahoi sau mavrovlahoi sau „morlaci”, tsintsaroi
etc.).
Termenul
de valah este la origine un exonim. Îl regăsim, de asemenea, în
literatura de specialitate etnografică și lingvistică, desemnându-i pe aromâni,
istrieni, istro-romani, istro-români, megleno-romani, megleno-români sau megleniotes.
Au existat evoluții începând cu secolul XX:
• Majoritatea aromânilor din Grecia utilizează
în limba greacă, mai curând Βλάχοι ("Vlachoi"
vlahi), decât Αρμάνοι („Armanoi”-
Aromâni) şi sunt susținători ai apartenenței la „comunitatea națională
elenistică” (Ελληνικη εθνικη κοινονια); o minoritate filoromână
sau filo-latină, dar, de asemenea, anti-greacă, îşi atribuie alte identități,
fie ca armânji („aromâni”) sau ca makedorromânji
(„macedoromâni”), derivate din porecla dată de obicei aromânilor din România. Cei mai extremişti dintre
aceştia se reclamă ca fiind coborâtori direcţi din macedonenii antici;
• o minoritate română trăieşte în Serbia în Timočka Krajina
(Valea Timocului). Deși ei vorbesc un dialect al limbii române, aceştia îşi zic
în principal vlahi. În recensămintele din fosta Iugoslavie, aromânii din
Macedonia și românii din Serbia sunt clasificaţi ca vlahi;
• megleno-românii sunt singurul grup care a
folosit doar termenul de valah (vlaşi) pentru a
se auto-desemna.
sursa:
Wikipedia şi bibliografia indicată acolo
Articol preluat de pe Munchausen Times
.jpg)
.jpg)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu