Radu Gyr

„ Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/pentru cântecul tău ţintuit în piroane,/pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

Ronald Reagan

„Atunci când vom uita că noi suntem o naţiune supusă lui Dumnezeu, vom deveni o naţiune supusă”.

Ronald Reagan

"Cineva mi-a explicat diferenţa dintre democraţie şi democraţie populară: este aceeaşi diferenţă ca între o cămaşă şi o cămaşă de forţă".

Petre Ţuţea

„Iau un Cod Penal cu tripartita diviziune a infractorilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rând, delictele pe rând şi contravenţiile pe rând şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universală, naturală, prezentă în acest integral Cod Penal.”

Ronald Reagan

"Guvernul există să ne apere pe unul de altul. Acolo unde guvernul şi-a depăşit limitele este când a hotărât să ne apere pe noi de noi înşine".

luni, 15 aprilie 2013

Păcăleala FMI de 1 aprilie



 Încă un pic şi vine primăvara; luni, pe 1 aprilie. Fireşte, ziua nu e una a păcălelilor pe toate planurile, pentru că venirea primăverii e reală. Dar, din nefericire, pe 1 aprilie vom avea şi „păcăleli” naţionale sau, cel puţin, atunci va începe seria lor.

Să urmărim discursurile bombastice ale derbedeilor de la putere, să ne uităm cum vor ei (doar declarativ) să facă şi să dreagă şi cum nu pot ei, chipurile, din cauza UE, să ridice poporul român „pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei”... Desigur, nu doar UE e de „condamnat” pentru situaţia economică în care se află azi România şi în care se va afunda şi mai rău de săptămâna viitoare, ci şi FMI. Ei sunt, în viziunea usl, inamicii „traiului pe vătrai” pe care ei cică l-au programat pentru prostimea mult prea credulă la vorbele lor.

Discursurile în „limbă de rumeguş” nu mai miră pe nimeni, dar ele nu vin întâmplător. Dintotdeauna, declaraţiile bombastice şi buruienoase la adresa străinătăţii au fost apanajul fasciştilor şi al bolşevicilor care ascundeau în spatele vorbelor realitatea crudă. De această dată, scopul este abaterea atenţiei de la relaţia cu FMI. Săptămâna aceasta se încheie acordul semnat anterior de guvernul Boc, acord ce a funcţionat de un an încoace în două „bujii” din patru din cauza abuzurilor uriaşe comise de uslaşi din 7 mai trecut. Reînnoirea lui este imposibilă, Fondul refuzând să dea bani unor spoliatori ai bugetului naţional, cei care se fac responsabili pentru răsturnarea tuturor prognozelor economice.

Am avut o creştere economică mică (2,5%), dar sănătoasă, cu o prognoză foarte bună de majorare a ei (4%); acum, după dezmăţul usl şi după economia lăsată în voia sorţii, creşterea este de... 0%, cu perspective negative în viitorul apropiat (nu vreau să mă gândesc la economia din viitorul pe termen mediu şi lung ca să nu mă ia cu frisoane). Acest progres economic a fost posibil datorită reformelor dure impuse de FMI şi asumate curajos de guvernul Boc. Premierul şi guvernul său s-au sacrificat politic promovând măsuri economice impopulare, dar economia naţională era mai importantă, aşa că au făcut ceea ce de 23 de ani nimeni nu a vrut să facă. Rezultatele începuseră să se vadă ca nişte ghiocei primăvara devreme, dar semnele şi semnalele interne şi externe erau evidente: toate organismele internaţionale, politice şi/sau economice apreciau efortul pe care românii l-au făcut în timpul guvernărilor Boc şi Ungureanu; doar românii înşişi – nu. Chicotind isteric şi cu miştocăreli bulevardiere, fasciştii îi încurajau pe români să-şi afirme nemulţumirea şi să-i aducă la putere, ceea ce s-a şi întâmplat.

Trădările şi alegerile fraudate, locale şi parlamentare, i-au adus pe bolşevici la performanţe electorale greu de imaginat de la Ceauşescu încoace şi, iată, azi deţin puterea discreţionar aproape. Opoziţia politică nu mai există, mai ales după Blaga, această glumă (blague în franceză) tristă care a dus la desfiinţarea PDL, Preşedintele e faultat în permanenţă şi nici Justiţia nu se simte mai bine. Presa de „opoziţie” îşi face treaba ei, adică arată cu degetul spre „vinovatul” de serviciu, Traian Băsescu. El ar fi, chipurile, responsabil de destrămarea PDL şi tot el ar trebui să-şi asume eşecul economic în care ne-a băgat usl. Greşit de la un capăt la altul! Preşedintele a fost, e limpede, „locomotiva” care a dus PDL la guvernare şi, dacă pedeliştii n-ar fi trădat, tot acolo ar fi fost şi azi. Pe rând au trădat majoritatea lor: întâi au fost parlamentarii PDL care au trecut contra cost în rândurile psd şi pnl, apoi a fost Foaieverde şi, mai recent, Blaga şi toată pletora de politicieni care îl susţin.

Să ne amintim că PDL s-a format prin fuziunea PD cu „aripa” desprinsă din pnl în 2005 şi să observăm că aceiaşi „liberali” veniţi atunci să dea o nouă orientare PD-ului, azi sunt cei care promovează, mai deschis sau mai pe ascuns o fuziune a PDL cu... pnl. Astfel, din „democrat-liberali” vor mai rămâne doar „democraţii” în căutarea unei mişcări de dreapta în care se pot regăsi; „liberalii” revin la partidul de bază, aripa psd-ului rebotezată pnl.

Dacă în plan politic este evident că stăm dezastruos, nici în plan economic lucrurile nu sunt mai roz, ba chiar dimpotrivă. Începând cu 1 aprilie, România va fi nevoită să găsească o cale pentru ca absenţa unui acord cu FMI să nu ducă la prăbuşirea economică altfel previzibilă. Cine în România e capabil să facă aşa ceva? Parlamentarii sunt preocupaţi de subordonarea justiţiei şi de privilegiile lor, guvernul „d-rului Schengele” este complet habarnist, iar Preşedintele nu poate să facă nimic atât din perspectiva funcţiei sale, cât şi din cauza frondei permanente a uslaşilor cu domnia sa.  Cu toate astea, absenţa unui acord cu FMI va veni ca o lovitură de măciucă în moalele capului economiei naţionale şi abia atunci românii iubitori de asistenţă socială, lene şi „dolce far niente” vor realiza la ce a dus votul lor neasistat de o activitate cerebrală notabilă. E drept, vine primăvara, dar pentru economie va începe o iarnă lungă şi dureroasă.


Articol preluat de pe Almanahele Goagăl

duminică, 14 aprilie 2013

Moralitatea dreptei


 Mişcarea Populară şi-a desemnat nucleul fondator. Este foarte bine că majoritatea componenţilor biroului de conducere sunt persoane cu cariere notabile, dar cred că accentul a fost pus greşit. O mişcare de dreapta trebuie să fie destinată tuturor, nu doar elitei cu IQ peste medie. Nu putem crea un curent care să se adreseze doar unei minorităţi, ci suntem obligaţi să-i avem în vedere, în principal, pe oamenii simpli, muncitori, inteligenţi şi întreprinzători, personalităţi locale, în felul lor, dar care n-au neapărat un IQ remarcabil. În acelaşi timp, cei care au pus bazele Mişcării trebuie să înţeleagă că pe români îi interesează mai puţin studiile lor înalte, dar sunt foarte dornici să-i vadă că sunt de-ai lor. Pentru a reuşi nu e suficient să afirmăm că Mişcarea porneşte de jos, mai trebuie să şi dovedim că « jos » nu înseamnă elită şi nici elitism.

E bine că nişte oameni şi-au asumat această responsabilitate şi sper că au înţeles exact ce presupune ea. Avem o uriaşă ocazie de a construi un curent inexistent în ultimii 70 de ani, de a forma o şcoală de gândire dedicată individului, dar asta nu se poate decât cu participarea directă a tuturor şi pentru toată lumea. Da, avem nevoie de un lider carismatic şi îl avem, chiar dacă deocamdată nu se poate implica prea mult, dar şi ceilalţi trebuie să-i calce pe urme. Din « sfere înalte » intelectuale - nimic sănătos nu se poate construi ; Mişcarea nu e un club elitist şi nici o fundaţie dedicată supradotaţilor, ci trebuie să fie un curent naţional cu participare generală.

Trebuie ca toţi, membri simpli sau membri fondatori, să arătăm că morala este esenţială într-o mişcare politică de dreapta, că noi nu înţelegem să procedăm ca politicienii şi să ne ascundem în spatele unor pretexte, scuze şi alte subterfugii dacă am comis ceva de natură a afecta imaginea Mişcării Populare şi curăţenia ideilor sale. Ca urmare, sunt convins că avocata Elenina Nicuţ va demisiona elegant şi fără zgomot. Prezenţa ei în rândurile Mişcării nu mai este binevenită atât timp cât a avut un limbaj nepotrivit în spaţiul public. Sunt sigur că are şi calităţi, dar nu ele sunt acum de luat în discuţie. Aceasta nu este valabil doar pentru Elenina, ci pentru oricare dintre membrii Mişcării, indiferent dacă ocupă sau nu o poziţie de conducere. Morala creştină, cea care a asigurat permanenţa valorilor naţionale reale, trebuie să ocupe un loc de frunte în programul noului curent de dreapta.

Nu cred că de acum toţi componenţii nucleului de conducere trebuie să apară la televizor. Mesajele către populaţie nu aşa se transmit, ci direct, la baza societăţii, acolo unde se afla ţăranul gospodar, muncitorul harnic sau profesorul care îşi înţelege apostolatul. La tv e necesar să vină cineva, dar pentru asta avem un comunicator principal, ofiţerul de presă. Nu prin vedetism fals pe la tele-vizuini putem construi o doctrină, ci prin acea activitate susţinută în afară birourilor de rector, decan etc. Apariţiile dese « pe sticlă » nu fac bine Mişcării, în condiţiile în care ea este atacată din toate părţile, iar « moderatorii » nu se sfiesc să-şi declare public orientarea de stânga. Comunicatorii trebuie să fie oameni cu experienţă în domeniu, care să cunoască bine subterfugiile exprimării şi care să ştie cum să iasă elegant şi eficient din cursele întinse de slugile comuniştilor. Stânga comunistă este puternic structurată, aşa că nu e deloc de ignorat organizarea ei şi nici solidaritatea membrilor săi, mai ales când e vorba despre ilegalităţi și manipulare.

Am spus şi o repet : Mişcarea Populară trebuie să fie o şcoală politică pentru toată lumea, bazată pe marile concept ale dreptei: morala creştină valorizantă, patriotism fără rezerve şi individul opus colectivităţii căreia i se adresează stânga.

Articol preluat de pe Munchausen Times

luni, 8 aprilie 2013

« Pentru o Românie cu fruntea sus ! »


 Lansarea oficială a Mişcării a fost o surpriză pentru foarte mulţi. Discursul lui Marian Iancu a ieşit din peisajul obişnuit în politica românească postdecembristă. Mesajul principal poate fi sintetizat chiar ca o lozincă : « Pentru o Românie cu fruntea sus ! ». Lansarea ei a fost semnalul că dreapta reală se construieşte, iată şi în România, respectând principiile de bază ale unei drepte europene : o construcţie de jos în sus, la care contribuie toată lumea, indiferent de poziţia ocupată în cadrul Mişcării, o şcoală de gândire ce se adresează fiecărui român în parte, nu unei colectivităţi neprecizate.

Vremea politicienilor ce-şi fac partide folosind votul popular pentru a accede la putere trebuie să se încheie. Mişcarea Populară, ca un curent politic formator va demonstra fiecărui cetăţean că politica se face altfel, modern şi fără ocolişurile obişnuite fiecărui partid existent azi în România. Toţi membrii Mişcării vor trebui să activeze permanent ; noi nu facem campanie electorală şi nici o campanie de imagine. Contactul cu populaţia trebuie să fie continuu, în oraşe sau la sate, în toată ţara, dar şi românii trebuie să-şi aducă aportul la această construcţie ce le este dedicată. Timpul mâinii întinse către bugetul de stat a trecut. Acum trebuie să ne înhămăm la « jugul » deloc uşor de purtat al ridicării României cel puţin la nivelul unde era cândva, când Bucureştiul era « Micul Paris ». Valorile naţionale atât de cumplit răsturnate azi, trebuie să se reaşeze acolo unde le e locul. Trebuie să facem în aşa fel încât butada « cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea, cine-i leneş şi chiuleşte are… tot aşa » să devină istorie. În România pe care cred că o dorim imensa majoritate, lenea şi chiulul nu pot fi mai bine văzute decât munca stăruitoare şi participarea responsabilă la marile proiecte naţionale.

Justiţia de azi este o instituţie moartă, după atacurile succesive ale extremei stângi rusofile. Justiţia romană a încetat să mai facă dreptate, ori românii asta au în memoria colectivă , asta vor de la cei care sunt puşi s-o împartă. Nu mai avem nevoie de pedepse insignifiante pentru infractorii de partid şi de stat şi ani grei de puşcărie pentru amărâţii care nu au din ce să plătească un avocat care să le susţină cauza. Justiţia română va trebui să reînveţe ce e dreptatea şi s-o împartă orbeşte, fără a ţine cont de poziţia ocupată de un inculpat sau altul. Mişcarea Populară va milita permanent pentru ca în faţa instanţelor de judecată românii să fie egali. Dacă actualii magistraţi nu sunt capabili să facă asta sau sunt mânaţi de diverse interese, atunci ei trebuie să părăsească posturile ocupate azi ; astfel de magistraţi nu fac cinste nici Justiţiei şi nici românilor. Cu toţii trebuie să reformăm sistemul judiciar şi împreună trebuie să-l determinăm să revină la poziţiile pe care le avea înainte de lovitura de stat bolşevică  din 23 august 1944.

Se vorbeşte despre un aşa-numit « pol de dreapta » şi nu lipsesc îndemnurile la înjghebarea lui. Nu cred că un asemenea « pol » va exista vreodată, altfel decât că alianţă politică electorală între partide. Mişcarea Populară vine să înlocuiască asemenea construcţii efemere, dintre partide foarte diferite ideologic şi/sau ca interese de grup. Dreapta nu se clamează, nu se afirmă (de multe ori mincinos), ci se construieşte, prin munca asiduă a celor responsabili şi care înţeleg valorile autentice ale dreptei. Asta îşi propune Mişcarea şi prin asta este ea  diferită. Nu, noi nu luptăm cu stânga şi nici cu extremă stângă comunistă (decât indirect), ci luptăm pentru un nou curent, pentru această şcoală de gândire care să ducă la ridicarea şi conştientizarea românilor. Odată treziţi la realitate, oamenii vor şti singuri ce să facă, de unde vine răul, corupţia, jaful şi căderea economică.

Aşa să ne-ajute Dumnezeu !

Articol preluat de pe Munchausen Times

duminică, 7 aprilie 2013

Articoli nepoliticoși; proză politică — proză limbistică


 Sînt persoane — singulare sau colective — cari-s inamici comuni tuturor partidelor şi tuturor guvernelor, mai ales cînd acele partide sînt personale şi nu de principii.

Partide personale şi nu de principii? Ce va să zică asta? Ce? Nimica. Aţi auzit ceva nou? Ionescu  şi cu Ion Ghica şi-au dat mîna ... Cum se poate — dar principii aşa de diferiţi? Iată ce va să zică partide personale. Partide de oameni fără caracter ... politic — oameni pe care nu poţi conta, factori cu cari nu poţi calcula.

Ce va să zică caracter? Un om cu principii bune or rele, totuna, pe cari cunoscîndu-le însă să ştii sigur şi tare că poţi proroci cu sfinţenie cumcă în împregiurarea cutare şi cutare, omul nostru se va purta aşa şi aşa — dar în fine numai aşa şi nu altfel. De se poartă altfel, chiar de s-ar purta bine, totuşi nu mai [e] cu caracter, ci fără. În fine omul a cărui fapte sînt dictate de principii bune or rele, salutarii or pernicioase, e om de caracter; iar omul care lucrează sub impresiunile momentului, fără ca prin faptele lui să se ţese firul cel roşu al principiilor, e om fără caracter, e un factor cu care nu poţi calcula, e un individ de care nu poţi şti cum se va purta anume în împregiurarea cutare sau cutare.

Un ministru, fie cît de genial, în România nu va isprăvi nimica, pentru că nu are [la] dispoziţiune alţi factori cu cari să calculeze decît astfel de oameni. Azi omul meu e de-un principiu, mîne bagi de samă că s-a schimbat. Azi roşu, mîne alb; azi alb, mîne negru; azi Rada, mîne Neaga — ba încă cu toate astea pretinde să-l şi respect, să şi zic: Mare-i mă! Şiretu-i, mă! Grozavu-i mă! Uite mă ! etc.

Iata ce vor să zică partidele-n România — pardon! partidele personale — cine-ar putea presupune aşa ceva despre onorab[ilele] partide din România şi mai cu samă încă de toate, fără deosebire! Auzi acolo prezumţiune.

Inamicul comun al acestor donquixonade e aşa numitul simţ comun. Ce principiu, domnule — îmi zicea un biet mitocan robust şi roşu la faţă — ce principiu şi libertate ... Nu vezi că toţi îmblă după chivirniseală. După chivirniseală. Vorbă mare, căci ea e deviza tuturor partidelor, tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice, căci în urma urmelor fiecare e în stare ca să moară pentru stindard şi pentru ... chivirnisală.

Dar acuşi mă pomenesc c-un ziar roşu ţipînd: Domnule! D-ta batjocureşti opiniunea publică. D-ta calomniezi ţara! D-ta, cinic şi corupt, despreţuieşti presa! D-ta insulţi naţiunea! Naţiunea! Ho, ho! Naţiunea va să zică. Un rău au partidele noastre : că se identifică fiecare din ele cu naţiunea. ,,Sîntem naţiunea ... nu mai sînt partide-n ţară! Toată ţara-i numai o partidă: naţiunea!" Iată ce zic unii, iată ce zic şi ceilalţi.

Ba nu, domnişorilor, nu sînteţi dv. naţiunea,  neci unii, neci alţii, neci măcar toţi la un loc, neci măcar generaţiunea toată, căci naţiunea are zeci şi iarăşi zeci de generaţiuni. Dv. puteţi fi o generaţiune, un fragment, drept să vă spui cam mizerabil şi cam putred, al acestui corp ce trăieşte zeci [de] secoli: naţiunea.

Dar dv. sînteţi consecuenţi. Aţi zis că sînteţi naţiunea şi vi se pare că o şi sînteţi — sau cel puţin faceţi ca şi cînd o aţi fi — îngrijiţi adică pentru dmv. şi — mărire cerului — numai pentru dv. Trecutului îi daţi cu piciorul, viitorulu[i] nu-i testaţi neci ştiinţa, neci limba, neci ţara, ci numai corupţiunea dv. cea mare şi partidele dmv. cele fără de caracter. Mîncaţi venitul ţărei, a trei generaţiuni viitoare, căci mîncaţi pe dătorie pînea copiilor, nepoţilor şi-a strănepoţilor dmv. Tot luxul ce-l faceţi azi poimîine la ei va fi mizerie. Dar finanţele ţărei se ruină. Ce vă pasă, voi sînteţi naţiunea... cu moartea voastră a murit şi naţiunea, vorba ţiganului: ce-mi pasă mie că trăieşte toată lumea, daca mor eu. Dac-am murit eu, toată lumea a murit.

Deficit lîngă deficit, împrumut lîngă împrumut, dătorie lîngă dătorie, gaură lîngă gaură, pînă ce finanţele României nu vor fi curînd decît o gaură mare. Aviz onor. ministeriu de ga ... de finanţe! Aviz mandatarilor ţărei!

Trei moduri sînt de-a rezolva o cestiune.
Cel întîi e că vezi lucrurile, surîzi amar, te îndoieşti ... dar stai la îndoială şi nu mergi mai departe. Scepticism.
Cel de-al doilea e că vezi răul, îţi sfărmi capăţîna de-i afli cauzele, calculezi cu cifre pozitive şi nu imaginare, iluzorii, îşi scurtezi din plapomă binişor şi te-ntinzi numai pe cît ţi-ai scurtat-o ... devii onest şi econom. Pozitivism!
Al treilea e că: văzînd răul, surîzi cu nobleţe şi dispreţ şi-ţi zici în minte: Ţara e bogată, ţara va plăti ... Timpul va şterge şi urmele. Optimism!

Să analizăm toate aceste trei moduri in rebus. Cel dentîi şi cel de al treilea sînt cele obicinuite în România, cel de al doilea e cel obicinuit prin alte locuri a lumei, mai cuminţi. Atît scepticul cît şi optimistul se opresc la îndoiala însăşi şi nu merg mai departe. Unul ştie [răul] şi cată lîngă el, altul [îl] ştie şi sare cu ochii închişi peste el. Dar nevrînd a şti de rău şi ig[no]rîndu-l, el totuşi esistă. El ar esista chiar dacă nu l-ar şti nimeni, ar esista şi, ca tot ce-i rău, ar creşte şi s-ar mări progresiv pînă ce s-ar fini cu ruina statului român. Să ne esplicăm.

Azi sînt în România atîţia amploiaţi încît ai putea să împli cu ei două generaţiuni, nu una. Jumătate din aceşti oameni cari zgîrie la hîrtie ar putea să zgîrie brînză şi să cîntărească la măsline or să facă cizme şi haine. Cîte braţe s-a luat meseriei, cîte comerciului, ba cine ştii cîte artei şi literaturei! Daca Gr. Alexandrescu n-ar fi fost toată viaţa lui amploiat ar fi devenit unul din cei întîi literaţi ai Orientului. Ci aşa: toate puterile sufleteşti ale generaţiunei sînt absorbite de lupte de partide, şi la rîndul lor toate partidele nu sînt decît amploiaţi; pe de-o parte cei activi, pe de alta cei destituiţi. Aceştia se ceartă pe ţara cea de jaf. Modul cum se ceartă o numesc cu toţii presă. Ce fizionomie are drăguţa ceea de presă, despre aceea cititorul va fi avut bunăvoinţa de-a se informa din articolul meu intitulat: Limba în ziarele din România liberă.

 Încă un rău au oamenii din România : înainte voia fiecare să fie domn, azi vrea fiecare să fie ministru. De nu fiecare, totuşi aş vrea să am atâtea monede de-un ban pe câţi i-am surprins cu vorba asta asupra visurilor lor celor mai fericite.

Mihai Eminescu


Articol preluat de pe Munchausen Times

vineri, 5 aprilie 2013

Boarfele Împăratului



 Ne amintim cu toţii povestea în care împaratul mergea prin mulţime crezând că e îmbrăcat, el fiind gol-pușcă. La fel se spune povestea și transpusă în realitatea românească de azi. În urma deciziei lui Mickey Mao (devenit Minnie Mao) de a o desemna pe Kovesi, toate urgiile văzduhurilor rusofile s-au dezlănţuit delirant. Lovitura a fost năucitoare și, pentru prima dată, ţuţării trimiși la tele-vizuini n-au avut ordine de la « centru ». Văzându-se fără coordonare, fiecare a reacţionat cum l-a tăiat capul sau în funcţie de ordinele directe primite de la unul dintre cele două centre de putere din usl.

Dacă psd, prin trimișii săi a avut un discurs echilibrat (să nu ne lăsăm păcăliţi ; ca să poată ieși din clinci faţă de pnl, psd trebuie să joace pe « cartea » echilibrului și a interesului naţional), reprezentanţii pnl au făcut dovada unor intervenţii în cel mai pur stil fascist. Pentru ei, obiectivul e limpede, iar vinovatul e unul singur : Traian Băsescu. De aici începe și tot aici se termină delirul politic al fasciștilor. Firește, cea mai des auzită sintagmă a fost « regimul Basescu », cel opresiv, dictatorial și șantajist. În deruta lor, fasciștii nici nu mai știu cui « să-i spargă capul » ; Președintele a fost, este și va rămâne « vinovatul » lor de serviciu, ca un reflex mental ce de multă vreme a devenit anacronic și hilar, prin totala absenţă a celei mai mici dovezi în sprijinul celor proferate. Alături de Băse, iată că liberalii îl așează fără ezitare pe… Ponta ! Şi el este acum de vină ; pentru ce anume încă nu e limpede.

Presa aservită n-a ezitat să treacă la o ofensivă deloc proprie unei prese moderne. Jurnaliștii « fundamentaliști » au trecut la atacurile cele mai halucinante, ceilalţi, « răspândacii » mărginindu-se doar să preia și să dea mai departe mesajele primilor, într-o formă mult mai atenuată ; atenuată, dar în materie de dezinformare, cu un egal impact asupra populaţiei. Firește, CNA n-are obiecţii pentru că, nu-i așa, presa e liberă să spună orice, cu sau fără bază în realitate. Mă refer aici la modul absolut tendenţios în care tele-vizuinile au pus accentul pe o presupusă întelegere dintre Mickey Mao și Președinte. Chiar dacă o asemenea întelegere a existat (vom presupune, de dragul argumentului că da) nu reiese în ce fel ea trebuie să fie considerată ca o conspiraţie sau, în orice caz, ca un fapt dăunator democraţiei și statului de drept, în general. În aceeași ordine de idei, dacă e să punem în balanţă interesul naţional putem să considerăm că această cedare a prim-plagiatorului este prima sa faptă bună în interesul românilor.

Cu toate astea, ceva e limpede, chiar dacă e lăsat undeva în spatele duelurilor verbale de suprafaţă, ale acuzelor mai mult sau mai puţin voalate. Miza nominalizărilor este deloc lipsită de importanţă. Având în vedere cerbicia cu care Căcărău și acoliţii săi de partid au căutat să pună mâna pe Justiţie, cât și pe conducerile Parchetului General și a DNA, este evident că în spatele lor cineva are morcovul în fund cu tot cu iepure. Cine ? Şeful lui Căcărău – turnătorul rusofil Felix. Dosarul pe care-l are este covârșitor și singura lui posibilitate de scăpare ar fi adjudecarea Ministerului de Justiţie în integralitatea sa. Da, dar asta o știe și… ilici ! « Cârpa kaghebistă » amușină de multă vreme, discret, pe urmele varanului. Dupa cum se știe, prin Căcărău, Felix a făcut tot ce a putut pentru a se asigura că are controlul usl și, indirect – puterea. Acţiunile lui nu i-au scăpat bătrânului bolșevic, motiv pentru care i-a și copt mișcarea despre care vorbim. Rezultatul diferendului are și o altă semnificaţie : în usl nu mai există nici un fel de armonie, ba chiar luptele ce până acum s-au dus pe mutește, iată, acum se duc deschis. Fără dubiu, psd a pus mâna pe ceea ce Felix își dorea, iar acum se pregătește să elimine un aliat rapace și incomod din multe puncte de vedere.

Ce va fi ? Nu știe nimeni, dar putem să presupunem câte ceva. Întâi, Felix va ajunge la capătul procesului în scurt timp, apoi va « poposi » pentru câţiva ani la pușcărie. Nu în ultimul rând, Căcărău nemaiavând susţinerea varanului, puterea sa va lua sfârșit. Va rămâne un clănţău fără dinţi în scaunul de președinte al Senatului ; candidatura sa la prezidenţiale nu e de luat în calcul. Infractorul Năstase va rămâne liber, însă psd se va vedea nevoit să facă o politică europeană, vrând-nevrând, alături de… Traian Băsescu. Fasciștii din ambele găști se vor risipi, care prin închisori, care prin alte partide, iar partidul lor va redeveni unul de nișă.

La prima vedere, viitorul sună bine, dar nu-i deloc așa. Anul viitor avem alegeri prezidenţiale, iar prim-plagiatorul va candida din partea psd. Problema noastră este cine i se va opune ? Dacă Mișcarea Populară nu-și va lua repede în serios misiunea și dacă membrii săi nu vor acţiona, altfel decât au făcut-o Noua Republică și Forţa Civică, atunci drumul psd către puterea absolută e deschis ; pe perioadă nedeterminată. Să nu ne amagim… Activist bătrân, ilici are o experienţă ce nu trebuie ignorată. El este încă periculos pentru sănătatea și viitorul românilor, dar știu ce îl poate prinde complet descoperit : o mișcare de dreapta structurată atipic, ceea ce va fi de natură să-l scoată din tiparele ce-i sunt atât de bine cunoscute. În faţa unui curent ce declară fără înconjur că nu va fi partid, ilici va rămâne cu pantalonii în vine.

Articol preluat de pe Munchausen Times